duminică, 3 februarie 2008

Viorel Roşca "Logica inimii şi logica minţii"


LOGICA INIMII ŞI LOGICA MINŢII

Facultăţile de cunoastere în tradiţiile autentice sunt raţiunea şi intuiţia intelectuală, ca nivele diferite ale cunoasterii.
Căderea înseamnă trecerea de la cunoasterea bazată pe intuiţia intelectuală la cunoaşterea bazată pe simţuri şi raţiune.
Epoca modernă, mecanicistă, era bazată pe simţuri şi pe raţiune disputându-şi întâietatea uneia dintre cele două cai de cunoaştere. Asta a dus la ruptura dintre ştiinţă şi spiritualitate.
La începutul sec. XX, Teoria cuantică şi Teoria relativităţii au operat schimbarea de logică , de la logica raţiunii la logica intuiţiei.
Logica intuiţiei exista deja în teologie, în mit, în toate misticile autentice.
Einstein, Planck, Louis de Broglie, au pătruns în profunzimea realităţii şi au operat această schimbare de logică.
Bergson a anticipat această schimbare, chiar dacă a fost înţeles prea târziu şi incomplet.
Jean Guitton, David Bohm, fraţii Bogdanov, au înţeles schimbarea şi au popularizat-o.
Qabballa oferă modelul acestei înţelegeri la un nivel superior.

În toate tradiţiile autentice se vorbeşte de diverse funcţii de cunoaştere, orientate către lumea exterioară ori către lumea interioară, spirituală. În tradiţia hindusă avem Buddhi şi Manas, adică intelectul superior şi mintea sau raţiunea. Buddhi[1] este intuiţia intelectuală ce contemplă lumea spirituală şi primeşte intelecţiile ce coboară din planurile superioare de fire ale existenţei. Manas organizează informaţiile venite de la simţuri, adică din lumea exterioară şi îl ajută pe om să se orienteze şi să existe în acest plan de existenţă.
Şi în tradiţia iudeo-creştină această distincţie apare atunci când se vorbeşte de cei doi arbori aflaţi în mijlocul Edenului, Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii, adică arborele Tov-Ve-Ra, al luminii şi încă ne-luminii, al perfecţiunii şi imperfecţiunii, împlinitului şi încă neâmplinitului. Fiecare arbore presupune un anumit nivel din fiinţa umană şi din lume, funcţii de cunoaştere specifice: Intuiţia intelectuală şi raţiunea. Arborele Cunoaşterii[2] constituie natura adăugată omului după cădere, hainele de piele, necesare trăirii în această lume, cu funcţiile psihice necesare orientării în ea. Arborele vieţii reprezintă natura iniţială a omului, chipul divin din om şi fiinţa spirituală, Duhul, Pneuma. După ce omul primordial a gustat din fructul Arborelui Cunoaşterii , fără să devină el însuşi rodul său, care este conştiinţa Unităţii, a căpătat constiinţa dualităţii şi nu a mai înţeles nimic din lumea superioară. De aceea i s-a dat un alt plan de
existenţă , în care a căzut în primul rând datorită altei înţelegeri. În omul primordial a răsărit o logică a dualităţii ce nu mai cuprindea în ea decât vizibilul, pipăibilul, o lume gândită în mod discursiv, raţional, limitat. Expresia deplină a acestei logici a fost fizica mecanicistă care a dus la apariţia materialismului şi ateismului. Se credea că ştiinţa şi spiritualitatea s-au despărţit definitiv, gând specific logici timpului.
A trebuit să vinăînceputul secolului XX pentru ca fizica să deschidă o zonă nouă a cunoaşterii, prin Teoria Relativităţii numită de către Costa de Beauregard Teoria absolutului învăluit în aparenţe şi Teoria Cuantică. De aici şi logica ştiinţei trebuia să se schimbe dacă mai voia să înţeleagă ceva.
Primele semne de schimbare ale logicii stiinţei apăreau în disputa privind natura luminii, când apăruseră două teorii: corpusculară sau ondulatorie. Acest sau defineşte specificul vechii logici. Louis de Broglie l-a înlocuit cu şi, propunând specificul noii logici, aproape fără s-o ştie.
Logica lui si exista deja în vechile tradiţii autentice. Bunăoară în creştinism, Dumnezeu este UNU si TREI în acelaşi timp, iar Hristos este om şi Dumnezeu, sfidând logica obişnuită. Venea rândul ştiinţei să opereze o schimbare de logică al cărei ecou n-a ajuns încă decât la urechile câtorva specialişti şi nebuni care o aşteptau simţind limitele vecii logici şi vechii cunoaşteri. În sec. XX cunoaşterea ştiinţifică merge împotriva sensului comun, a raţiunii obişnuite şi ajunge la idei greu de asimilat de nespecialişti. Noua logică era denumită de Jean Guitton[3] metalogică, pentru a marca diferenţa de câmp de conştiinţă faţă de logica veche. Câteva descoperiri au obligat această transfigurare. Un prim pas a fost făcut de către Max Planck la 1900 prin constanta lui Planck, cea mai mică cantitate de energie fizică, limita oricărei divizibilităţi. El descoperea o realitate nedeterminată în profunzimea ei. Noua lume semăna cu Peştera lui Platon, în care se văd doar umbrele lucrurilor. În faţa acestei situaţii apăreau două soliţii: logica veche ar fi dus la absurd, logica lui şi conduce la mister, la o altă înţelegere a lumii. Absurd vine din latinescul ab-surdum, adică ceea ce provine din surzenie. Este surzenia intuiţiei intelectuale, proprie adevăratei metafizici şi celei mai profunde mistici. Trebia însă ca şi oamenii de ştiinţă să vadă limitele raţiunii şi să se deschidă luminii intuiţiei.
Bergson[4] a văzut primul direcţia de urmat şi a sesizat diferenţa dintre raţiunea discursivă şi intuiţia capabilă să cunoască fenomenele complexe, continue, precum conştiinţa şi viaţa, ori fizica de ultimă oră . El arată prima dată că raţiunea ne dă o imagine falsă asupra fenomenelor subtile, încă din 1889, ci cincisprezece ani înainte de descoperirile lui Planck si cu nouăsprezece înainte de teoria einsteiniană. Bergson a lăsat o concepţie care a dat roade prin Gabriel Marcel şi Jean Guitton, care i-au dus mai departe intuiţiile. Ecoul marilor descoperiri din fizică întârzia să influenţeze mentalitatea filozofilor şi a publicului de rând. Inerţia mentală a făcut ca mentalul secolului XX să fie în mare parte o continuare a celui din secolul al-XIX-lea atât la nivelul educatorilor cât şi al publicului.
S-au împlinit deja o sutăde ani de la apariţia teoriei cuantice şi lumea nu a resimţit ecoul acestei mari descoperiri. După Planck, spaţiul, timpul, materia, se nasc dintr-un ocean de energie primordial. Iar David Bohm adaugă că materia şi conştiinţa, timpul şi spaţiul, sunt doar un clipocit infim în raport cu activitatea imensă din planul subiacent care el însuşi provine dintr-o sursă veşnic creatoare situată dincolo de spaţiu şi de timp.
După Jean Guitton în spatele Zidului lui Planck e o formă a energiei primordiale, e o forţă nelimitată. Înaintea creaţiei domneşte o durată infinită, un Timp Total , care nu a fost împărţit în trecut, prezent şi viitor. Kant avusese deja intuiţia că timpul şi spaţiul nu sunt proprietăţi obiective ale lumii exterioare ci cadre interne ale sensibilităţii ce organizează informaţiile venite de la simţuri, le dă un sens inteligibil pentru noi.
Grichka Bogdanov adaugă că fiecare moleculă ştie ce vor face celelalte molecule la distanţe macroscopice, că ele pot comunica între ele. Un cod genetic al particulelor elementare ar explica faptul că ele nu se combină la întâmplare. Pentru ca ansamblul nucleotidelor să conducă din întâmplare la elaborarea unei molecule A.R.N. ar trebui ca natura să multiplice pe dibuite încercările de-a lungul a cel puţin 10 ani, adică de 100.000 de ori vârsta totală a universului. Ca şi cum shemele evoluţiei au fost scrise de la origini. De către cine ?
Acestea sunt doar câteva date care ne indică necesitatea unei schimbări de logică. Domnul ne-o cere dintotdeauna. Noua logică pe care eu o numesc logica lui şi ori logica intuiţiei mistice, e o nouă ascultare îndreptată nu înspre lumea exterioară, ci spre una interioară, deschizându-se spre o nouă conştiinţă. Pentru asta însă omul trebuie să treacă prin poarta oamenilor[5] ce leagă Este trcerea la un nivel de conştiinţă. Această trecere s-a făcut deja în fizica de vârf dar reverberaţiile ei nu au ajuns încă la inimile oamenilor.


[1] Mircea Eliade Introducere în filozofia Samkhia p 15
[2] Annick de Souzenelle Simbolismul corpului uman, p. 34, Ed. Amarcord 1996
[3] Jean Guitton Dumnezeu şi ştiinţa ed. Harisma 1992 varianta online
[4] Henri Bergson Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei Ed. Institul European 1992
[5] Annick de Souzenelle op. Cit. p143 – Triunghiul pelvian e format din sephirele Yesod-Hod- Netzah, formează psihucul, Anima, Eul, iar triunghiul median, toracic e format de sephirele Tipheret-Din –Hesed, sau Duhul, Pneuma. Sinele. Ele reprezintă şi nivele ale omului şi ale cosmosului, între care există o corespondenţă subtilă. Toate aceste nivele sunt manifestări ale planului divin care în arborele sophirotic e simbolizat de triunghiul superior Keter-Hochmah-Binah, sfera divină.

Niciun comentariu: