Viorel Rosca "Între goim şi untermensch"

Între goim si untermensch


Asistăm de la o vreme la o nouă ofensivă pe tema holocaustului. Popoare întregi sunt culpabilizate pentru faptele câtorva mii de oameni de acum şaizeci de ani. Această recrudescenţă a temei exprimă în primul rând teama bolnăvicioasă a israeliţilor de o posibilă, dar improbabilă, repetare a evenimentelor de la milocul secolului XX. Ceea ce nu exprimă în ultimă instanţă decât conştientizarea parţiala a propriei neampliniri, orice teamă fiind hranită din proiectarea umbrei asupra duşmanului , adică transferul psihic al neamplinitului, al femininului (Adamah, polul de inca-ne lumină)[1] , pe care nu ai început să-l integrezi în fiinţa ta. În dorinta de a te vedea luminos, solar, ignori, inconstient de obicei, umbra. Neasumand-o, trebuie s-o proiectezi (ca o necessitate psihică) asupra duşmanului, duşman care trebuie satanizat, desconsiderat, tratat ca o specie inferioară.
Istoria este veche. Încă din Talmud, Israelul ca neam desemna pe orice străin prin termenul goim care desemna ne-evreul, prin definiţie, o specie inferioară, distanţa dintre evreu si goim fiind ca aceea dintre om si animal. Dar să nu uităm că termenul evreu nu sxprima atât o etnie cât mai repede o stare spirituală. Cand Avraam trece Eufratul către Palestina, ţara făgăduită, el capătă atributul de eber care insemna în ebraică om al trecerii . Nu însemna doar trecerea fluviului ci şi o trecere in interiorul propriei fiinţe de la matricea de apa[2] , potenţialul energiilor animale din noi, la matricea de foc, Duhul, Sinele, ca o reamintire a unei parţi din noi faţă de care după cădere suntem în exil. Trecerea prin Poarta Oamenilor [3]constituie esenţa conceptului de eber , ceea ce presupune trecerea de la animal ca stadiu primar (asa cum e omul la nastere) la om ca stadiu superior care la naştere este om doar potenţial. În aceasta constă procesul verticalizarii omului, ca în enigma Sfinxului, adica trecerea de la mersul pe patru picioare la cel pe două picioare. De aceea într-un fel doar spiritual diferenta dintre eber si goim este aceea dintre om si animal, dar nu se aplică la neamuri în totalitatea lor ci doar la personae, în funcţie de propria realizare spirituală. Deja cel care a devenit eber îşi asumă ne-âmplinitul, îl conştientizează şi nu-l mai proiectează asupra altora. Când am un conflict cu cineva pe care cred că merită să-l dispreţuiesc , mă gândesc că măcar o parte din mine trebuie să arate ca acela. Că persoanele pe care le întâlnim spun ceva despre noi. Chiar atunci când creştinii îi acuză pe israeliţi de răstignirea lui Iisus Hristos nu realizează că fac acest lucru când păcătuiesc şI nu înteleg o situaţie de viaţă în lumina învaţăturii sale. Mai mult, Hristos reprezintă elmentul spiritual care coboară în lume si pe care omul exterior tinde să-l suprime. Personalitatea exterioară, ego-ul, determinaţiile, dacă primesc toată energia nostră ucid Sinele, Duhul, de fapt doar îl stâlcesc, îl urâţesc, El neputănd pieri căci este chipul divin din noi. Ori determinaţiile nu sunt altceva decât cămila care nu poate trece prin urechile acului, adică prin poarta strâmtă, Ianua Coeli, Poarta Cerului. Pentru omul aflat în eroare, care alege Ego-ul în defavoarea Sinelui, celălalt devine prilej de neliniste si angoasă şi îşi proiectează asupra acestuia umbra. De obicei o asemenea atitudine crează in jur o imagine în oglindă. O astfel de imagine in oglindă este nazistul untermensch, adică sub-omul. Pentru nazism non-arianul este sub-omul, între între arian si untermensch existând distanţa dintre om şi snimal. Prin urmare goim si untermensch exprima de o parte şi de alta a oglinzii aceeaşi realitate. În loc să reprezinte un etaj al fiinţei noastre, care trebuie depăsit, el reprezintă o eludare a problemei transferând-o asupra celuilalt. Cum spunea Annick de Souzenelle[4] duşmanul nu poate fi decăt distrus. Adversarul însă poate fi înţeles şi astfel integrat deoarece realizăm că el reprezintă proiecţia unei părţi din noi. Dacă integrăm adversarul interior, cel exterior dispare ca prin minune. Asta îmi aduce aminte de o poveste despre Dalai-Lama întâmplată acum căţiva ani. O delegaţie a guvernului israelian îl întâlneşte pe conducătorul spiritual tibetan, ajungând să discute la un moment dat despre invazia chineză. Atunci invitaţii îl întreabă de ce nu au opus acestei invazii o forţă armată care să apereTibetul. Atunci Dalai-Lama a dat un răspuns dezarmant pentru logica matricii de apă : pentru noi, chinezii reprezintă doar duşmanul exterior, adică expresia propriei umbre.
Astfel, ceea ce i se întâmplă unui om sau unui popor nu e ceva gratuit pentru care merită să se vaite, ci ceva care trebuie înţeles şi asumat. Rămâne acum de stabilit dacă naziştii pot fi consideraţi un fel de îngeri exterminatori care exprimă voinţa divină. Pentru asta o să facem o mică incursiune în istorie. În anul 587 - Î.Hr. a avut loc cucerirea Palestinei de către babilonieni, Israel este luat în robie, trăieşte chinuri cumplite, Sionul este distrus, dar mai ales Templul lui Solomon, inima spirituală a acestuia, este distrus şi prădat. În aceste împrejurări tragice proorocul Ezdra[5] este nedumerit de ce poporul ales este pedepsit pentru nelegiuirile sale de către un popor cu nimic mai breaz ca el, şi de ce sunt pedepsiţi chiar şi cei nevinovaţi. Atunci prin trimisul său Uriel, Yahwe îi transmite profetului său că nu poţi pricepe tainele cereşti plecând de la realităţile pămân-teşti că numai prin revelaţie omul poate înţelege logica divină. Redusă la un nivel moralist logica divină pare de neânţeles din perspectiva istoriei pământeşti.
Desigur asta se aplică şi la noi. Comunismul, închisorile politice, suferinţa poporului, pot fi puse pe seama unora sau a altora(ruşii, evreii comunizanţi, marile puteri) dar asta nu ar însemna mare lucru în economia reală a fenomenului şi ne-ar prelungi agonia sufleteasca. Mai bine am stabili propria noastră contribuţie, criza elitelor, starea spirituală precară, secularizarea accelerată, pe fondul unui triumfalism bisericesc de neacceptat când noi ştim unde ne aflăm în realitate. A da vina unii pe alţii(evreii pe fasciştii de diverse culori, românii pe evrei sau pe ruşi) este expresia neasumării responsabilităţii reale a fiecăruia la propria stare spirituală, cea care generează de fapt suferinţa.
Doresc să închei cu o idee a aceleaşi Annick de Souzenelle: ura faţă de celălalt este o fiară feroce la fel de ascunsă şi gata să muşte şi să ucidă; intoleranţa, sadismele, abuzurile, torturile , crimele de orice fel sunt nişte hoarde sălbatice care se târăsc în inconştientul tenebros al popoarelor[6] şi aş adăuga eu că doar dacă le extirpăm de acolo ele nu vor mai reveni. Mă îndoiesc deoarece nu văd această preocupare în viaţa popoarelor.







[1] - Adamah este în tradiţia esoterică ebraică (qabbala) ‚tărâna din care a fost creat Adam şi care constituie polul feminin cu care omul trebuie să se cunune pentru a fi întreg.
[2] - În tradiţie cosmosul şi omul sunt reprezentaţi simbolic prin Arborele Sephirot-urilor structurat pe 3 mari nivele : matricea divină formată din sephiroturile Kheter-Hokhmah-Binah, matricea spirituală(sau de foc) formată din sophiroturile Hesed-Din-Tipheret, şi matricea de apă, potenţialul energiilor animale şi psihice.
[3]- Poarta oamenilor reprezenta în tradiţie trecerea de la matricea de apă la matricea de foc, adică de la condiţia animală la cea cu adevărat umană.

[4] -Annick de Souzenelle, Oedip Interior Ed. Amarcocord 1999

[5] - Apocalipsa lui Ioan în tradiţia iudeo-creştină Ed Humanitas 1998, trad. Petru Creţia şi Cristian Bădiliţă p.23-29
[6] - Op. Cit. P.152