Mnemosyne "Fata moşului din Bengal"

Mnemosyne

Fata mosului din Bengal


Basmele sunt prezente in patrimoniul cultural al oricarei traditii, avand,indiferent de spatiul etnic in care apar, o structura comuna, motive si teme asemanatoare. In general ,basmele contin ideea unei calatorii,fie ea propriu –zisa (eroul in cautarea printesei) fie subinteleasa,in orice caz este vorba despre o calatorie dinspre profan spre sacru. Eroul basmului,porneste intotdeauna de la anumite calitati potentiale in virtutea carora el este cel “ales” sa intreprinda calatoria sau sarcina pe care altii nu o pot indeplini. Toate probele pe care alesul trebuie sa le depaseasca in drumul sau au un caracter evident initiatic, depasindu-le,eroul urca din treapta in treapta pana cand atinge propria desavarsire,ilustrata simbolic ca dobandire a printesei,recuperare a soarelui si a lunii etc. Unele basme apar deseori aproape identice in culturi foarte diferite si indepartate spatial ,fiind expresii ale aceluiasi adevar fundamental …un adevar care,vorbind despre trecerea de la profan la sacru, priveste omul si vocatia acestuia,chemarea catre un dincolo de el insusi,un dincolo ce poate fi intrevazut sau “simtit” prin limbajul simbolic al basmelor. Un astfel de adevar fundamental poate imbraca nenumarate haine ,forme ale diferitelor culturi,se poate adapta usor sufletului si mintii celor carora le este adresat, nepierzandu-si cat de putin esentialul ,care este intodeauna universal valabil.
Astfel se face ca basmul romanesc “Fata mosului cea cuminte”,cules de P. Ispirescu, isi are corespondentul intr-un basm de origine bengaleza, “Povestea celor doua surori”.
Stiut fiind ca basmele ascund,dincolo de alegoriile specifice, un talc profund spiritual,sa urmarim realizarea acestui talc in fiecare dintre cele doua variante.
Se facea ca era odata un mos si o baba,fiecare avand cate o fiica : fata babei era lenesa,in timp ce sora ei avea singura grija de casa,fiind pe deasupra persecutata de baba,mama ei vitrega.
Intr-o zi,din rautate,mama vitrega toarna apa peste focul din vatra ,de care fata trebuia sa aiba grija. De aceea, fata mosului va pleca de acasa in cautarea unei scantei ,pentru a reaprinde focul.
Vatra este un simbol axial, ea reprezinta,la nivelul microcosmic al casei, insusi locul central pe unde trece Axa lumii, cea care leaga cerul de pamant, de-a lungul careia coboara influentele spirituale ce hranesc si binecuvanteaza pamantul. Atata timp cat legatura dintre cer si pamant ramane vie,viata se desfasoara firesc, neinstrainata de sine insasi si de centrul ei suprem, principiul divin. Daca legatura este intrerupta ,Centrul este pierdut si se impune o regasire a lui. Stingerea focului vetrei marcheaza asadar un moment de ruptura, moment in care fata mosului isi va incepe cautarea; cautare ce sub alegoria focului material, este mai degraba o cautare a focului spiritual. In interpretarea sa[1],Vasile Lovinescu arata ca este fara indoiala vorba despre un foc spiritual,avand in vedere ca fata mosului pare a zari o scanteie spre rasarit si porneste in cautarea acesteia. Or,in rasarit se afla focul originar niciodata stins,din paradisul terestru ,situat simbolic in Orient.[2] Lovinescu e de parere ca fata mosului afla acest foc spiritual personificat de Sfanta Duminica (Soarele),la casa careia ajunge in cele din urma. In varianta lui Ispirescu nu apare Sf Duminica, ca la Creanga ,ci Sf. Vineri, insa chiar si aici poate fi continuat gandul lui V. Lovinescu ,avand in vedere ca Venus este Luceafarul, asadar “purtatorul de lumina”. Aflarea acestei lumini va face ca la capatul calatorei,fata sa depaseasca conditia de “rob” a lumii acesteia, revenind acasa ca printesa. Desi ea este inainte de toate “fata mosului cea cuminte”,cumintenia ei structurala nu o fereste de caderea sub influenta lumii acesteia,lume care pentru ea ia forma “mamei vitrege”. Ea este realmente roaba acestei mame vitrege si nu se va putea instapani asupra lumii ,nu se va putea elibera de sub tirania mamei vitrege decat la capatul calatoriei,cand isi va recapata demnitatea regala de fiica a “Mosului”.
Dar sa o urmam de-a lungul calatoriei. Asa cum am aratat mai sus,momentul care declanseaza cautarea este stingerea focului din vatra. De frica mamei vitrege,ea pleaca in cautarea unei scantei pentru a-l reaprinde. Pe drum insa,fata isi uita scopul si,tot mergand,ajunge la o padure pe care o va curata de crengile uscate si de omizi. Padurea poate fi privita ca un simbol al labirintului. Ea se afla la inceputul drumului ,la inceputul incercarilor sale prefigurate de aceasta padure uscata. Pe de alta parte,imaginea de mai tarziu a pomilor plini de roade ale caror crengi se apleaca peste ea, emana o adiere paradisiaca.
Urmeaza apoi obisnuitele probe, a apei si apoi cea a focului: fantana pe care o curata,cuptorul pe care il lipeste. Fantana poate,ca simbol, ilustra coborarea in infern ,absolut necesara si premergatoare oricarei ascensiuni.Avand in vedere ca ne aflam intr-un spatiu crestin ,proba fantanii ca descindere in infern poate fi pusa in legatura cu botezul ce presupune momentul anterior al lepadarii de diavol,botez ce va fi urmat apoi de botezul cu foc al cuptorului .
Asimilarea este corecta si din punct de vedere al simbolismului apelor care omoara( omul vechi) si renasc pe cel nou (“imbracat in Hristos”).
Cuptorul ne trimite cu gandul la botezul de foc,ca o cincizecime ce vine sa consacre definitiv ceea ce a fost deja curatit. Este semnificativ aici faptul ca la intoarcere,cuptorul nu ii ofera fetei paine obisnuita,ci azima.
In sfarsit,fata ajunge la Sf Vineri,unde intra in slujba ,angajandu-se sa aiba grija de “puii” acesteia, care sunt : balauri ,serpi,soparle ,naparci. Sare in ochi aici caracterul prin excelenta teluric al “puilor”. Sf. Vineri e o figura paradoxala. Ea aduce parca a reminiscenta precrestina a Marii Mame, si ea este intr-adevar, pentru fata mosului o adevarata mama,in contrast cu cea vitrega.
Ultima proba,cea din casa Sf Vineri ,este si cea care va restitui fetei demnitatea regala a omului asezat in mijlocul creatiei, rege si preot al acesteia.
Sf. Vineri ii spune ca trebuie sa ii hraneasca puii,iar mancarea sa nu fie “nici prea calda,nici prea rece” ,ea trebuie asadar sa mentina o cale de mijloc, a masurii corecte. Se stie ca dreapta socotinta a fost considerata chiar de catre Sfintii Parinti ca fiind cea mai mare dintre virtuti.
Asadar, in casa Sf Vineri fata mosului atinge punctul cel mai inalt al desavarsirii sale.
Aceasta “regalitate” a fetei nu este exprimata explicit ,asa cum se intampla in basmul hindus,in care fata devine regina prin hierogamia finala. In basmul romanesc ea se marita cu un flacau din sat ,nu cu un print fermecat .Totusi,ideea regalitatii este prezenta implicit,in grija fetei fata de puii Sf Vineri : ea stapaneste, imblanzeste fiarele salbatice ; este vorba de insasi demnitatea regala a lui Adam in paradis,pe care ea o reintegreaza astfel. Odata aceasta redobandita,toate ale lumii o slujesc : cuptorul, fantana, padurea, lumea insasi e “imblanzita “ si transfigurata.
Atunci cand vine momentul plecarii de la Sf Vineri ,fata mosului va alege drept plata,precum stim, ladita cea “mai mica si necioplita”.Este din partea ei o proba a smereniei ,dar este poate ,in acelasi timp, dovada unei cunoasteri ce depaseste limitele umanului ,o cunoastere intuitiva a faptului ca esenta apare in lume intotdeauna ascunsa in nesemnificativ ,este chipul de rob asumat de Hristos,expresie a Kenozei divine. Fara a urmari dobandirea acestei “esente”, fiindca fata porneste la drum fara sa banuiasca macar ca este o cale a desavarsirii la capatul careia o asteapta eliberarea si fericirea, ea devine totusi capabila sa recunoasca esenta ,fara a sti despre ce este vorba ,ea recunoaste ladita ca fiind a sa ,proprie : “ Maica Sfanta Vinere, iata ca mi-am ales lucru pe cat face slujba mea”. Deznodamantul,il cunoastem: ladita se dovedeste a fi un adevarat corn al abundentei ,atat materiale cat si spirituale, caci in final “mama vitrega” va fi invinsa iar existenta in lume sacralizata prin taina cununiei ,ce urmeaza intoarcerii acasa.
In varianta hindusa, fata mosului este izgonita de mama cea rea si ia drumul padurii,ratacind. Pe drum ea intalneste un arbore de bumbac si un bananier pe care ii va curata de frunze uscate—regasim aici simbolul axial ca prefigurare a drumului spre Centru,pe care ea trebuie sa il strabata. Apoi ajunge la un grajd in care se afla o vaca,pe care fata o hraneste. Se stie ca vaca reprezinta un simbol sacru in India , ea este emblema maternitatii prin excelenta ,in stransa legatura cu misterul Marii Mame, al zeitei Sakti.[3] Fiind un animal cu patru picioare,simbolizand stabilitatea ,hranirea vacii poate semnifica “inceputul bun” pus lucrurilor,temelia solida pe care se va construi destinul ei. Continuand drumul,intalneste o alta emblema sacra,planta de tulsi (busuiocul) ,pe care o curata si o uda ,inchinandu-se in fata ei “dupa obiceiul pamantului”.
In final fata ajunge la coliba unui batran ascet,pe care il asteapta sa isi termine meditatia,apoi ii povesteste nenorocirea ei. Inteleptul o povatuieste sa se intoarca acasa,dar inainte de asta o trimite sa se scalde intr-un izvor . Fata se scalda si iese de doua ori mai frumoasa.
Reintalnim astfel simbolismul apelor care dezintegreaza faptura veche si o regenereaza . Mai mult,faptul ca este vorba de un izvor implica intoarcerea la origini si deci,ideea de restaurare.
La plecare,inteleptul ii spune sa isi aleaga o cutie ,iar ea o alege pe “cea mai mica si mai simpla dintre toate”.
Reintorcandu-se acasa, busuiocul ii prevesteste marea fericire care o asteapta ,vaca ii daruieste lapte si bratari facute din cornul ei, ce pot indeplini orice dorinta ( semne ale abundentei pamantesti,dar si ale puterii ,ale nemuririi[4]), bananierul ii da fructe ,arborele de bumbac ii ofera un sari rosu (imbracamintea miresei) . Ajunsa acasa, ea va deschide cutia din care va iesi un tanar print ,cu care se va marita. Desavarsirea este astfel completa ,incununata fiind de hierogamie (caci nu este vorba de un print obisnuit)
Destinul fetei mosului ,fie ea romanca sau indianca, schiteaza un adevar ce iese in evidenta mai ales prin paralelismul fata mosului-fata babei,ce apare in ambele variante.
Fata babei, asa cum stim, va porni la drum cu un singur gand ,cu un tel urmarit aproape fanatic: ea doreste sa obtina si ea bogatiile si norocul surorii ei. Absorbita cu totul de scopul urmarit, ea nu zaboveste nici o clipa in preajma copacilor,a fantanii,a cuptorului . Ea este structural incapabila de slujire,caci slujirea inseamna renuntare la ego,inseamna daruire libera si neinteresata. La fel, la Sf Vineri ea este incapabila sa stapaneasca fiarele,care devin furioase vazand lipsa ei de grija ,este incapabila sa mentina masura corecta. De-a lungul traseului ei,fata babei nu obtine nici o crestere, de nici un fel, desi pleaca cu acest gand in minte.
Atasamentul fanatic fata de scop este exprimat si mai bine in varianta bengaleza: fata nu arunca nici o privire bananierului si celorlalte fiinte,ci o tine “ tot intr-o fuga pana la coliba sihastrului”,pe care il mai si trezeste din meditatie.
Ca si sora ei,este trimisa sa se scalde ,dar iese din apa de doua ori mai urata, caci in ea nu este nimic de regenerat. Apele nu renasc nimic in fata babei,ci doar omoara si ceea ce era. Aceasta se intampla si din cauza lacomiei –dorind sa fie si mai frumoasa calcase interdictia inteleptului de a se cufunda a doua oara. La plecare alege cutia cea mai mare si cea mai frumoasa din care va iesi…un altfel de mire….balaurul care o devoreaza. In varianta romaneasca cele care o devoreaza pe fata babei sunt tocmai fiarele Sf Vineri…ea este devorata de infernalul din lume pe care nu l-a putut stapani si transfigura.
Ceea ce se impune ca semnificatie fundamentala in urma lecturii ambelor basme este caracterul cu totul gratuit al fapturii : sa actionezi nu urmarind un scop anume,vreun folos propriu,ci sa actionezi pur si simplu,complet detasat si fara a astepta nimic in schimb.
Atingerea desavarsirii nu este data de inaltimea aspiratiilor –fata babei stie in fond spre ce tinde ,dar nu realizeaza nimic. Fata mosului,pe de alta parte,nu stie nimic, faptele ei sunt fara finalitate dar ea infaptuieste totul ,realizarea ei este deplina.Ceea ce conteaza in fond este buna asezare ,motivul si felul pornirii la drum. Egoistul si cel dominat de dorinta fructului faptei nu pot avea niciodata o astfel de buna asezare.
Bhagavad-Gita, scriere fundamentala a hindusilor, are in centru tocmai aceasta invatatura a detasarii de fructul faptei :
Faptele mele nu se prind de mine, nu doresc fructul faptei ,cel care ma cunoaste asa nu este inlantuit de faptele lui.
Astfel savarseau faptele ,stiind aceasta, strabunii tai dornici de mantuire, deci savarseste fapta asa cum a fost facuta inainte, de strabuni.
Despre cel ce trece la fapta fara dorinta si hotarare,ale carui fapte sunt arse de focul Cunoasterii,despre el,cei luminati spun ca este un intelept.[5]
O intreaga dialectica arata in Bhagavad –Gita felul in care fapta (actiunea) trece in non-fapta (non-actiune contemplativa) prin dobandirea caracterului sacrificial: a renunta la fructul faptei inseamna totodata a anula consecintele faptei ,care nu mai poate inlantui pentru ca nu mai duce la acumulari karmice. Lumea ca inchisoare si inlantuire a spiritului este astfel depasita.
In basmul hindus accentul cade pe aceasta renuntare la fruct: fiintele intalnite in cale sunt mute ,ele nu o striga pe fata ca in povestea romaneasca ,nu ii promit sa ii ofere vreo rasplata cand se va intoarce. Dar,aceasta nu inseamna ca fata mosului din povestea romaneasca ar urmari vreun folos propriu atunci cand se opreste sa curete padurea , cuptorul care o striga etc.
Este doar o mica diferenta de nuanta, accentul deplansandu-se de pe gratuitatea faptei (basmul hindus) pe capacitatea de slujire (basmul nostru), asa cum reiese si din episodul intrarii in slujba la Sf Vineri ,episod absent din varianta hindusa. O diferenta de nuanta absolut fireasca, avand in vedere ca basmul este altoit la noi pe o structura crestina.
Dar, la fel cum detasarea si faptuirea gratuita a fetei din povestea hindusa este un semn al superioritatii ei in raport cu sora sa, in acelasi mod capacitatea slujirii denota superioritatea fetei mosului din basmul romanesc,caci slujirea este in crestinism marca grijii,a aplecarii superiorului catre inferior, precum Hristos cand spala picioarele ucenicilor.
Dar intre voi sa nu fie astfel ,ci cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai tanar iar capetenia ca acela care slujeste.[6]
In esenta insa, ambele atitudini atesta aceeasi depasire a limitelor ego-ului si o orientare catre altceva ,o depasire a conditiei de rob inerenta lumii si redobandirea chipului liber,imparatesc.
In final ar trebui poate sa ne intrebam cat din noi este fata mosului si cat este fata babei? Poate ca am devenit incapabili de slujire si faptuire gratuita…poate ca...cine stie, mama vitrega nu ne mai pare la fel de vitrega?


Bibliografie: 1) V. Lovinescu “Creanga si creanga de aur”,ed Cartea romaneasca, 1989.
2) Bhagavad –Gita, ed Herald
3) ” Cele doua surori”—colectie de basme din Bengal.

[1] V.Lovinescu “Creanga si creanga de aur”,ed Cartea romaneasca, 1989.
[2] Ibid.
[3] In Bengal Marea Mama este venerata mai ales sub forma zeitei Durga.
[4] Laptele
[5] Bhagavad-Gita, IV 14-15,19.
[6] Luca 22:26.